joi, 24 noiembrie 2016

Elevii din ziua de azi!

V-ați gândit ce imagine și-a creat elevul din ziua de azi? Starea lui se schimbă de la o zi la alta, are alte perspective, gândește diferit și își însușește alte drepturi și obligații.

Și pentru că lumea se schimbă pe zi ce trece, oare cum este elevul din ziua de azi, din secolul 21, față de elevul din trecut? Cum s-a schimbat? În mai bine, în mai rău?


Școlile s-au schimbat, și probabil și mentalitatea profesorilor. Dar mentalitatea elevului de azi, oare s-a schimbat față de mentalitatea elevului din trecut? Bineînțeles, există elevi și elevi, depinde de educația de acasă a fiecăruia, dar per total, mentalitatea lor s-a schimbat. Probabil și din cauza noilor tehnologii, internetul, televizorul de dimineața până seara care nu era pe vremuri, toate astea au influențe bune asupra elevului, dar și aspecte mai puțin dorite.

Elevul de azi nu mai citește atâtea cărți, preferă să caute pe internet detalii despre informația de care are nevoie, face un search și monitorul se umple de sute de pagini. Tindem oare spre superficialitate? Poate în viitorul apropiat chiar o să dispară cărțile, o să dispara scrisul de mână. Lumea se schimbă cu sau fără acordul nostru, este ceva inevitabil. Noua generație de elevi nu este preocupată de școală, dar este mai capabilă să pună informațiile cap la cap.

Cei mai mulți dintre profesori consideră că interesul scăzut al elevilor față de școală este cauzat de influența societății și de mijloacele de comunicare în masă la care elevii sunt expuși. O altă cauză o constituie nesupravegherea copiilor și neimplicarea familiei în educația copiilor, urmată de structura materiei școlare care este mult prea stufoasă și de lipsa motivației. Cu siguranță, “elevii de azi, oamenii de mâine” își vor pune adânc amprenta asupra acestei societăți, atât din punct de vedere teoretic, cât și practic.